B&P susține Social Media Summit Timișoara

Un post care, de data asta, nu se referă strict la nișa abordată de acest blog.

Foarte puțini oameni înțeleg cu adevărat ce înseamnă Social Media și posibilitățile de promovare prin intermediul Social Media. Tocmai din acest motiv, B&P Pro Geo dorește să sensibilizeze cititorii asupra evenimentului ce va fi organizat la Timișoara de revista Biz pe data de 29 septembrie 2010 la Hotel Timișoara. Este vorba de Social Media Summit, eveniment la care vor participa oamenii care în România au definit practic fenomenul de social media marketing: Mănafu, Cristian China-Birta, Victor Kapra și mulți alții. Astfel, Social Media Summit va fi primul summit regional din Banat și Ardeal despre social media și strategii de marketing prin Social Media. Evenimentul va avea loc la Hotel Timișoara pe data de 29 septembrie 2010.

Dan Pătrașcu enumeră în mod foarte pertinent câteva motive pentru care organizarea acestui eveniment la Timișoara este extrem de importantă. În această privință, noi am dori să ne referim mai mult la importanța marketingului prin Social Media, un fenomen care la noi în România se află, încă, la un stadiu incipient, dar beneficiile comerciale pe care Social Media le poate aduce devin tot mai bine conștientizate.

Ce oferă marketingul prin Social Media în plus față de marketingul în plus? În primul rând oferă posibilitatea de a interacționa cu clienții și cu potențialii clienți în timp real, ceea ce pentru zilele în care trăim este un aspect extrem de important. Oamenii au mereu prea puțin timp, iar această realitate este un dezavantaj al marketingului tradițional. Prin Social Media mesajul emis ajunge la receptor instantaneu, în timp ce mijloacele tradiționale de marketing au nevoie de o perioadă mult mai lungă pentru a propaga un mesaj.

În al doilea rând, marketingul prin Social Media oferă posibilitatea unei targetări mai eficiente a clienților. Practic prin Social Media te poți adresa instantaneu unui target extrem de precis pentru că în Social Media găsești toate informațiile despre client de care are nevoie un director de marketing pentru a planifica o campanie. Prin mijloacele tradiționale de marketing, targetul de adresare al companiei este mult mai vag, iar mesajul riscă să ajungă la oameni total neinteresați de ceea ce oferi tu ca și companie. Prin Social Media se pot prestabili o mulțime de detalii a unui grup țintă: localitatea de reședință, vârstă, loc de muncă, interese etc, ceea ce oferă posibilitatea de a trimite un mesaj exact persoanei care va fi interesată de acesta și nu unui grup vast de persoane, dintre care sunt interesate doar câteva ceea ce este oferit.

În al treilea rând, marketingul prin Social Media oferă posibilitatea de a crea rapoarte extrem de clare referitoare la persoanele care au receptat mesajul emis de către companie. În marketingul tradițional lucrul acesta este mult mai anevoios. În Social Media există posibilități nelimitate practic de a știi cine a citit informațiile pe care le-ai oferit, de câte ori a reveni, cât timp a stat citind informațiile oferite, locul de unde le-a accesat ș.a.m.d. Prin urmare raportul costuri/beneficii poate fi evaluat mult mai eficient dacă se recurge la social media marketing iar astfel se pot evita cheltuieli de promovare care ar fi inutile. Astfel, marketingul prin Social Media oferă posibilitatea de a calcula mult mai bine bugetul necesar unei campanii.

B&P susține Social Media Summit pentru că astfel managerii de firme, și nu numai, pot conștientiza efectele beneficie a marketingului prin Social Media și astfel s-ar putea schimba din temelii paradigma de marketing ce domină în acest moment mediul de afaceri. Vor mai urma și alte postări despre Social Media Summit!

Trackbacks Comments
  • dan

    Buna ziua!
    ONmusique.info este un proiect nou cu scop informativ. Ne-am propus să venim cu cele mai noi ştiri din muzică, recenzii de albume, concerte şi, de ce nu, filme, interviuri cu artişti români şi străini. Sustine proiectul ONmusique.info si alatura-te echipei noastre! ONmusique cauta sa-si largeasca echipa formată din oameni cu experienţă, ambiţioşi, talentaţi şi dornici de muncă; asadar, daca doresti sa te alaturi, trimite un e-mail la onmusique@yahoo.com. ONmusique…Pentru ca muzica apartine tuturor! Felicitari pentru blog!Multumesc pentru timpul acordat!Cu stima Dan!

Leave a Comment